sâmbătă, 30 aprilie 2011

Manuscrisul lui Voynich

Manuscrisul lui Voynich (numit aşa după Wilfrid Michael Voynich) este un manuscris cifrat misterios, încă nedescifrat, despre care nu se cunoaşte nici autorul şi nici data apariţiei.
Are forma unei cărţi ilustrate cu 232 pagini. Textul este scris cu litere şi cuvinte (?) neidentificate, fără greşeli, tăieturi sau corecturi. Desenele în schimb sunt executate cu mai puţină strădanie. Ele reprezintă plante, oameni, animale şi teme astronomice. Plantele de exemplu nu au putut nici ele să fie identificate.

Dominaţia dinozaurilor pe Terra, determinată de activităţi vulcanice

Dominaţia dinozaurilor pe Terra, ajunsă la apogeu în urmă cu circa 135 de milioane de ani, a fost favorizată de intensele explozii vulcanice care au marcat trecutul planetei acum 200 de milioane de ani.
 
Dinozauri
Într-un studiu publicat recent în Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS) se afirmă că erupţiile vulcanice intense au modificat clima planetei, provocând dispariţia în masă a principalelor specii concurente, informează bbc.co.uk, citat de Mediafax.

O"verigă lipsă", descoperită în Africa de Sud

Cercetătorii sud-africani susţin că au descoperit veriga lipsă dintre Australopitec şi Homo Habilis, strămoş al omului modern, această descoperire putând, în opinia specialiştilor, să revoluţioneze felul în care este percepută evoluţia speciei umane, informează dailymail.co.uk.
 
Scheletul fosilizat al unui copil, vechi de circa două milioane de ani, descoperit în Africa de Sud, aparţine unei specii complet noi, care a făcut legătura între strămoşii cu aspect de maimuţă antropoidă ai omului şi omul modern, citează Mediafax.

FOAMEA - un medicament ideal

"Curatenia de primavara" a organismului nu mai este de mult un subiect de luat in ras. Milioane si milioane de oameni din toate tarile Europei recurg la "cura prin post", pentru a scapa de stresul cel de toate zilele, pentru a-si reface plinul de energie si pentru a da jos kilogramele in plus.

Crampe si carcei

Crampele musculare (spasme, carcei) apar de regula pe timp de noapte, dar pot aparea si dupa un efort fizic.

O arma secreta in lumea plantelor: URZICA VIE

* Acum e momentul ei *

La noi, la romani, cuvantul "post" e legat de urzici: salata de urzici, ciorba de urzici, mancarica de urzici cu mamaliguta... Dar virtutile culinare ale urzicii palesc in comparatie cu valoarea lor de medicament. Forta vindecatoare a plantei este atat de puternica, incat oamenii ar trebui sa o cultive in gradina, pentru a o avea la-ndemana oricand. Cititi in continuare cate poate face tepoasa si modesta urzica.

vineri, 29 aprilie 2011

Sex cu Diavolul

Sex cu Diavolul
Diavolul a fost amantul perfect de-a lungul timpului. Nu pentru ca ar fi fost special ci pentru ca avea un PR bun.   
Toate religiile din lume amintesc despre zei, ingeri sau spirite care au facut sex cu femei. De fapt, de cele mai multe ori avem de-a face cu femei posedate cu forta de spirite, femei pacalite, intr-un fel sau altul si care terminau in bratele demonului, numit incubus. Religia crestina vorbeste despre spirite demonice, numite incubus, care faceau sex cu femei.

12 adevaruri pe care nu le stii despre sex

Chiar daca nu esti o incepatoare in ale sex-ului, cu siguranta ca nu le stii chiar pe toate. Si nu vorbim despre pozitii sau despre cum se face sex, ci despre 12 adevaruri la care probabil ca nici ni te-ai gandit. 
1. Lungimea medie a unui penis este de 25 de centimetri, spun barbatii. Adevarul este ca media unui penis este de 11-12 cm.
2. 82% dintre barbati au avut cel putin o aventura de o noapte in timp ce doar 63% dintre femei au facut asta.
3. 100% dintre barbati doresc sex oral in timp ce doar 54% dintre femei vor asa ceva.
4. Cea mai mare fantezie a unui barbat este sexul anal facut pe la spate, in timp ce cu o mana o tine pe femeie de par, tragandu-i capul pe spate iar cu cealalta o loveste peste fese.
5. 38% dintre cupluri fac regulat sex anal iar 79% au facut cel putin o data.
6. sub 15% dintre femei mai sunt virgine in noaptea nuntii in timp ce procentul barbatilor depaseste 24% (luand in calcul tocilarii si uratii).

Rusia: Arkaim, un oras antic enigmatic

Rusia este un vast teritoriu unde misterele sunt numeroase. Unul dintre locurile cele mai enigmatice este fara indoiala valea Arkaim, care a adapostit in urma cu peste 4 000 de ani un popor straniu ale carei tehnologie si cunostinte erau mult superioare altor popoare din epoca.

Fictiune sau Adevar? Despre Viitorul cu Cap de Mort"

Cartea lui Radu Cinamar, “Viitor cu cap de mort” uimeste mai ales prin revelarea unor "realitati" nebanuite, care ne invita catre domeniile enigmatice ale vietii si civilizatiei umane.
Chiar daca subiectul cartii este o fictiune bine pusa la punct, orice cititor avizat isi da seama ca in spatele acestei fictiuni exista nu numai simple banuieli, nu numai intrebari .... ci se ascund cateva adevaruri extrem de importante, adevaruri care nu puteau fi dezvaluite publicului larg, decat sub forma unei carti care sa imbine "teoria conspiratiei" cu fictiunea....

Pamantul GOL (I)

Un cataclism planetar i-a obligat pe reprezentantii unei civilizatii stravechi sa se refugiezeintr-o lume subterana. Locuitorii ei detin controlul puterii la suprafata globului si imping omenirea spre Apocalipsa.

Pamantul GOL (II)

Ştiinţa ne spune unde sunt polul nord şi polul sud: acolo unde toate meridianele se întâlnesc într-un singur punct, adică la pol. Şi totusi, nu este curios faptul că până acum, nici-o expediţie nu a reuşit să ajungă până la poli? Studiind mostre din scoarţa pământului luate de la diferite adâncimi, putem spune că Pamantul este solid – cel puţin până la anumite adâncimi. Mai ştim că temperatura straturilor interne ale Pământului creşte odată cu adâncimea – cel puţin până la nivelul la care s-a ajuns. De aceea, cu toţii presupunem că Pământul este plin, până chiar şi în mijlocul lui.

Profeţii pentru anul 2011 care s-au adeverit

Premoniţiile marilor profeţi şi scenariile lor prefigurate în viitor au uimit şi amuzat lumea în egală măsură. Cutremure, războaie sau fenomene astrale fără precedent

joi, 28 aprilie 2011

Banii, debit si sclavie

Banii ca datorie.

Exista un adevar fundamental despre bani si datorii, pe care putini oameni il cunosc.
Cei care au incercat sa schimbe situatia au fost in permanenta redusi la tacere. Adevarul e atat de simplu incat nu poate fi crezut, un adevar la care nu ne gandim, pentru ca avem experti care fac asta pentru noi, asa ca de ce ar incerca unul dintre noi, non-expertii, sa afle adevarul?

Cum va arata Pamantul fara Luna?

Acum 4,5 miliarde de ani un obiect de marimea planetei Marte s-a ciocnit cu Pamantul, fapt ce avea sa-i schimbe destinul. Dupa impact, o parte din masa acestuia s-a desprins. In acelasi timp, s-a inclinat si axa Pamantului. Masa desprinsa a format un inel de praf si roci in jurul Pamantului, iar cu timpul, materialul s-a strans intr-o sfera formand Luna, singurul nostru satelit natural. Formarea Lunii din praful si rocile desprinse a durat aproximativ 10.000.000 de ani.

Vampirismul – aspecte psihologice

Legenda vampirilor evolueaza de secole. Cea mai obisnuita imagine a vampirului s-a nascut in romanul lui Bram Stoker, “Dracula” in 1897, dar legendele sunt mai vechi de atat…
Romanul “Dracula” a lui Bram Stoker este scris recent, insa elementele individuale din legenda au radacini adanci si apar in mai multe regiuni si culturi.
Vampirii sunt doar legende, dar cand devin realitate, din punct de vedere social e deviatie comportamentala. Din punct de vedere psihologic, la fel, raportandu-ne la psihiatrie.

Sexul si paranormalul

S-au scris carti. S-au scris articole. S-a comentat in media mai mult sau mai putin familiarizata cu subiectul. Relevant sau nu, ce-i drept, subiectul e fascinant. Atat pentru publicul larg cat si pentru “cunoscatori” sau poate “consumatori”.
Pentru a intelege pe deplin si a sintetiza cat mai mult posibil volumul imens de informatii si inregistrari ar trebui sa facem o distinctie clara intre termeni.

Dansând cu moartea – povestea dansurilor macabre

Într-o vreme în care moartea domnea peste toată Europa, iar zorii zilei luminau oraşe fantomatice, în care grămezi formate din corpuri neînsufleţite zăceau pe străzi, o întreagă lume ajunsese să se călăuzească după o veche zicătoare latină: „Memento mori!”

Popoarele marii – o incursiune in istorie

”Semintia celor care mi-au calcat hotarele nu mai este. Inimile si sufletele lor au fost trimise catre eternitate. Un foc puternic s-a inaltat la gurile raului in fata celor care au venit de pe mare si un zid de lanci i-a impresurat pe maluri.” - inscriptie comemorativa de pe templul mortuar al lui Ramses al III-lea.

Insomnia reduce dimensiunile creierului

Insomnia cronica poate provoca o micsorare a unei zone specifice a creierului implicata in formarea memoriei. Este descoperirea facuta de echipa de neurologi olandezi condusa de Ellemarije Altena la Netherlands Institute for Neuroscience din cadrul Royal Netherlands Academy of Arts and Sciences din Amsterdam.

Ştiinţa somnambulismului - viaţa pe care unii o trăiesc dormind

Cu toţii ştim că somnul este menit să ne odihnească mintea şi trupul, fie că vorbim despre oameni sau animale. Un rol important în această refacere îl joacă, spun cercetătorii, visele. Ele ne permit, adesea, să fim interpreţii celor mai diverse şi fanteziste scenarii. Totul, însă, între aşternuturi, fără ca trupurile să ni se mişte mai mult decât, rareori, în unele zvâcniri spasmodice. Dar acest lucru nu caracterizează chiar 100% din populaţie. Mai există şi acea categorie de oameni care, din motive doar presupuse momentan, îşi părăsesc, inconştienţi, culcuşul în timpul procesului oniric şi, asemenea unor zombie, execută firesc şi implacabil diferite acţiuni rezervate stării de veghe. Aceştia sunt somnambulii şi nu lipsesc exemplele de cazuri când astfel de oameni au făcut sex în timpul somnului şi chiar au comis crime.

Apocalipsa 2012: 10 Motive pentru care lumea nu se sfarseste in 2012

Perspectiva sumbra ca in anul 2012 se va sfarsi odata pentru totdeauna cu civilizatia umana a inflacarat atatea minti candide, incat, in ultima vreme, am fost sufocati de o serie de scenarii apocaliptice, unul mai catastrofal decat celalalt. Cele mai in voga retete de “apocalipsa” si contra-argumentele lor sunt prezentate mai jos, cu nota personala ca inainte sa ne izbeasca elucubratiile respective, tare mi-e teama ca ne grabim sfarsitul pe mana noastra. Un razboi atomic, un virus scapat din laborator sau, mai ales, o otravire lenta a Terrei prin poluare si efect de sera – din pacate, aceste alternative de apocalips, mai apropiate de realitate, nu ne impresioneaza nici pe jumatate comparativ cu o absurda aliniere de biliard a planetelor...

Teoria Conspiratiei: Conspiratia NASA si apocalipsa 2012

Exista un complot pentru a nu salva Terra de Apocalipsa din 2012? Ascunde NASA dovezile existentei planetei Nibiru? DESCOPERA.ro va prezinta pozitia oficiala a Agentiei Spatiale a Statelor Unite in aceasta spinoasa chestiune dezbatuta in aceste zile de adeptii teoriei conspiratiei, fanatici religiosi si oameni creduli.   

Ce gândeşte Dumnezeu - teoria întregului sau munca neterminata a lui Einstein

Revista Time l-a desemnat Omul Secolului XX. Albert Einstein a avut trei mari teorii, dintre care numai două sunt cunoscute la scară largă. Prima, Legea Specială a Relativităţii, enunţată în 1905, ne-a dat formula E = mc2, care a condus la fabricarea bombei atomice şi a dezlegat misterul stelelor. A doua mare teorie a savantului de geniu a venit sub forma Legii Generale a Relativităţii, din 1915, care a adus în discuţie ideea plierii spaţiului, Big Bang-ul şi găurile negre. Dar mulţi nu ştiu că poate cea mai mare dintre teoriile sale abia urma să iasă la lumina şi nu a fost niciodată definitivată: „o teorie a tuturor lucrurilor”, cunoscută şi că „teoria întregului”. Realizarea de căpătâi a lui Einstein avea să fie teoria câmpului unificat, o încercare de a „a intra în mintea lui Dumnezeu”.

miercuri, 27 aprilie 2011

NASA Orbiter dezvaluie mari schimbări în atmosfera lui Marte "


Pasadena, California - NASA Mars Reconnaissance Orbiter a descoperit valoarea totală a atmosferei cu privire la Marte, schimbările  dramatice ca înclinarea axei planetei variază. Acest proces poate afecta stabilitatea de apă lichidă, în cazul în care există pe suprafaţa marţiană, şi de a creşte frecvenţa şi severitatea de furtuni de praf marţian.
Cercetatorii folosind orbiterului sol-Penetrating Radar a identificat un depozit mare, îngropat de dioxid de carbon îngheţat, sau gheaţă carbonică, la polul sud al Planetei Roşii . Oamenii de stiinta banuiesc ca o mare parte din acest dioxid de carbon intră în atmosfera planetei si umfla masa in atmosfera lui Marte . Rezultatele sunt publicate în numărul din această săptămână a revistei Science.

Diavolul e la Vatican !

In 896, Stephen al VII-lea, a pus in scena procesul rivalului sau, papa Formous, care era mort de 9 luni, in acel moment. Cadavrul lui Formosus a fost scos din mormant si asezat pe un jilt, in sala de judecata (in imagine tablou surpinzand scena: “Le Pape Formose et Etienne VII”). Consiliul de judecata a preferat sa taca, cata vreme papa Stephen, a gesticulat si urlat, in directia cadavrului. Crima de care era acuzat Formosus, consta in incoronarea unuia dintre mostenitorii ilegitimi a lui Charlemagne, in defavoarea unuia dintre candidatii lui Stephen. Dupa proces, corpul a fost dezbracat, i-au fost taiate degetele, tarat prin palat si aruncat de la balcon, in bratele gloatei, care l-a aruncat in Tibru. A fost salvat, in cele din urma, de cei care il simpatizau, care l-au ingropat. Stephen a fost strangulat, cativa ani mai tarziu.

Salariu de 26.000 de euro pe an ca să muncească în fundul gol

O firmă de programare web din Marea Britanie, al cărei patron este un adept al naturismului, a anunţat că angajează femei dispuse să muncească dezbrăcate, la fel ca şi ceilalţi angajaţi ai firmei, în prezent majoritatea bărbaţi.

Ingeri Cazuti.... Extraterestrii si Demoni


In 1969, tipografia Statelor Unite a lansat o publicatie de 400 de pagini avand titlul "OZN-urile si alte subiecte inrudite:
O bibliografie adnotata". Autoarea a fost domnisoara Lynn E. Catoe, bibliograf sef a Bibliotecii Congresului. In perioada de cercetare, a citit peste 1000 de articole, carti si alte publicatii. Ea prezinta concluziile la care a ajuns in prefata bibliografiei:
"Mare parte din literatura disponibila referitoare la OZN-uri e strans legata de misticism si metafizic. Ea se ocupa cu subiecte precum telepatia mintala, scriere automata si entitati invizibile. De asemenea studiaza fenomene precum manifestari si posedare de tip poltergeist. Multe dintre rapoartele OZN, publicate acum in presa accesibila maselor, relateaza asa-zise incidente care sunt izbitor de asemanatoare cu posesiunea demonica si cu fenomene parapsihologice, cunoscute de mult timp de catre teologi si parapsihologi."Acest document a fost redactat pentru Fortele Aeriene ale SUA, in prezent aflandu-se in Biblioteca Congresului.

Cartea care va aduce Sfârşitul

Necronomicon ete o carte foarte puţin cunoscută de publicul larg pentru că o mână de oameni au avut grijă să ţină secrete textele cărţii. Există foarte multe speculaţii care susţin că guvernul american a încheiat un pact cu entităţile malefice din astral.

Întotdeauna s-a făcut o legătură între apariţia extratereştrilor în cazul Roswell şi misterioasă carte.

O altă teorie susţine că societatea secretă Thuleha a reuşit să găsească incantaţiile magice din Necronomicon iar foarte mulţi membri ai societăţii au ajuns să deţină funcţii importante în diferitele guverne ale ţărilor din lume.

luni, 25 aprilie 2011

Sacrificii umane si canibalism. Cele mai crude civilizatii ale lumii

De-a lungul timpului, istoria umanitatii a cunoscut existenta unor civilizatii pe cat de fascinante, pe atat de terifiante, care in lupte sau in numele zeilor au comis atrocitati de neimaginat pentru timpurile moderne.Departe de a fi o lista completa, iata cateva dintre cele mai crude civilizatii care au existat de-a lungul timpului, potrivit unui articol publicat pe

Baba Vanga s-a reincarnat in trupul unei alte femei: "Sfarsitul, dupa 2011"

Multi cercetatori si jurnalisti continua sa caute date concrete in ceea ce priveste un sfarsit iminent al lumii prezis de oameni cu "puteri supranaturale", cum a fost Baba Vanga.Prezicatoarea din Bulgaria, Baba Vanga, dar si presupusa "mostenitoare" a darurilor mistice sunt de cele mai multe ori o sursa pentru astfel de date cautate de jurnalisti.La sfarsitul anului 1996, cu putin timp inainte de a muri, Baba Vanga a spus ca sufletul sau se va aseza in corpul unei fetite de 10 ani. Noua Vanga nu a fost inca gasita, dar cateva femei pretind ca au in ele sufletul prezicatoarei.

Caruselul Eutanasierii - ultima distractie inainte de moarte

Doi studenti ai Colegiului Regal de Arta din marea Britanie au pus la punct un proiect pe cat de original, pe atat de ... morbid. Este vorba despre un "roller coaster" al mortii, destinat eutanasierii fiintelor umane.Cei doi studenti se numesc Cyriaque Lamar si Julijonas Urbonas si au inventat aceasta masinarie in ideea de a oferi omului "calatoria finala".

Iata cum isi descrie Julijonas proiectul, "Euthanasia Coaster":

Vom seca Marea Mediterana si vom crea Atlantropa - planuri din 1920

Ideea apartine unui arhitect si a luat nastere in anii 1920. Barbatul a ramas in istorie pentru planul sau radical. Schema desenata de el arata cum Marea Mediterana devenea un nou continent.Architectul Hermann Soergel a avut o idee zguduitoare pentru acea epoca: De ce sa nu prelungim uscatul Europei, desecand Marea Mediterana? Totul facea parte din planul sau de a pune bazele unei noi civilizatii.

Iata cum arata harta proiectului sau de geo-inginerie. Avea de gand sa creeze canale care sa duca apa necesara in desertul Sahara:

duminică, 24 aprilie 2011

Pastele la romani: 12 superstitii interesante


Este bine ca in dimineata de Pasti sa iti speli tenul in apa neinceputa in care ai pus un ou rosu, o moneda si o frunza de urzica. Astfel, obrajii tai vor fi sanatosi si imbujorati precum oul rosu, vei fi tare precum moneda si aspru precum urzica. In timp ce iti speli obrazul se spune: “Sa fiu sanatos/a si obrazul sa-mi fie rosu ca oul; toti sa ma doreasca si sa ma astepte, asa cum sunt asteptate ouale rosii de Pasti; sa fiu iubit/a ca ouale in zilele de Pasti”. In anumite zone ale tarii, firul de urzica este substituit de un fir de iarba, simbol al belsugului, iar moneda de un banut de argint, sugerand tot bunastarea.

In vremuri de demult, in cea de-a doua zi de Pasti, exista “obiceiul udatului”: baietii obisnuiau sa stropeasca fetele cu apa de la fantana. Se credea ca tinerelor le va merge bine tot anul, vor fi frumoase si curtate de flacai care mai de care mai mandri.

Limbajul florilor

Anemona - anticipare, asteptare, iubire netarmurita
Amaryllis - splendoare
Aloe - durere, tristete
Ambrozie - intoarcerea iubirii pierdute
Angelica - inspiratie
Anason - reintinerire
Azalee - "ai grija de tine, eu tin la tine": pasiune fragila, simbolul chinez al feminitatii
Busuioc - urari de bine, dragoste
Begonia - aparare
Brad - timp, asteptare
Bujor - rusine, timiditate, sfiala
Camelia (cameea) - noroc (daruita unui barbat), iubire
Cactus - rezistenta, caldura
Calendula - bucurie
Crizantema - bucurie, "esti o prietena minunata"
Crizantema rosie - iubire
Crizantema alba - adevar
Crizantema galbena - dragoste marunta
Coriandru - dorinta

Misterul din Marea Adriatica

Recent, o serie de cercetari efectuate in bazinul Marii Adriatice au pus pe oamenii de stiinta respectivi intr-o mare deruta. Fara indoiala, nimeni nu ar putea crede ca exista o mare fara fund. Acest lucru nu este posibil. Ca urmare a cercetarilor intreprinse a fost gasita insa, in Marea Adriatica, o groapa uriasa, care, fiind cercetata la randul ei, a dus la descoperirea unor fenomene cu totul ciudate.

50 de curiozitati despre pisici

1. Exista mai mult de 500 de milioane de pisici domestice in lume
2. Inima unei pisici bate de doua ori mai repede decat a unui om
3. Cea mai mare rasa de pisici domestice este Ragdoll. Cea mai mica rasa de pisici esre Singapura.
4. Aproape toate pisicile Calico sunt femele.
5. Cel mai puternic semn de afectiune al pisicii este tremuratul cozii.
6. O pisica de 3 anisori are 21 de ani umani, cand implineste 8 ani poate sarbatori 40 de ani umani, iar la 14 ani a iesit deja la pensie, deoarece numara 70 de ani omenesti.
7. O pisica domestica traieste in medie 15 ani. Pisicile vagaboande traiesc in medie 3-5 ani.
8. Puss este cea mai longeviva pisica din lumea. Ea a trait 36 de ani.
9. Cand pisica ta din coada inseamna ca are un conflict intern. Gestul va inceta cand va lua o decizie. De exemplu, daca sta in fata usii si da din coada, nu este sigura daca vrea sa iasa afara in frig sa se joace sau sa ramana la caldura in casa.
10. Nu trebuie sa apuci pisicuta de ceafa. Numai mama ei stie cum trebuie sa o apuce ca sa nu o raneasca.

sâmbătă, 23 aprilie 2011

Misterele Titanicului

Chiar din primele zile, dispariţia Titanicului a fost împânzită de mituri şi legende. Pe lângă cele tradiţionale, la noi au ajuns şi versiuni fantastice.

În 1897, cu 15 ani înainte de dispariţia Titanicului, a ieşit de sub tipar carte necunoscutului jurnalist pe atunci, Morgan Robertson. Romanul său prezicea moartea unui uriaş transoceanic cu numele „Titan”.

Imaginaţia bogată a jurnalistului s-a dovedit a fi o prorocire de coşmar, care se potrivea cu faptele reale, începând cu numele şi echipamentele vasului şi terminând cu locul, timpul şi cauza catastrofei.

După tragedie, Robertson era considerat „diavol”, geniu negru, prevestitorul nenorocirii. Romanul său a fost blestemat, iar autorului i-a fost refuzat dreptul la publicarea cărţilor. Dar în ziua în care măreţul Titanic îşi începea călătoria, nimeni nici măcar să se gândească la vreun roman-prorocire. Toţi cei care urmau să călătorească pentru prima oară cu vasul-minune se considerau aleşi iar rudele şi fotografii îi priveau cu invidie de pe mal.

Inversarea polilor in 2012, sfarsitul civilizatiei ?

Cercetatorii rusi au elaborat o noua teorie a apocalipsei: odata cu inversarea polilor magnetici, Pamantul nu va mai fi protejat impotriva radiatiilor cosmice, transformandu-se in cele din urma intr-o Hiroshima la scara mondiala.

Yevgeni Shalamberidze, cercetator la Institutul Central Militar, declara ca desi polii geografici isi pastreaza pozitia, polii magnetici au suferit deja o deplasare de 200 de kilometri fiecare. “Planeta elibereaza in spatiu energia excesiva, prin intermediul ruperilor de la nivelul crustei. In momentul in care acestea se inchid, energia negativa se stocheaza in interiorul Pamantului, cea ce poate genera o serie de catastrofe naturale”, sustine Shalamberidze.

Sumer, prima civilizatie oficiala a omenirii.


In urma cu peste opt milenii, in rodnicul tinut al stravechii Mesopotamii, lua nastere prima civilizatie a lumii. Si daca inventiile enigmaticilor sumerieni depaseau cu mult cunostintele si tehnologia vremii, punand bazele culturilor ce aveau sa le urmeze, o parte insemnata a mostenirii lor nu isi gaseste nici astazi explicatia in randul oamenilor de stiinta.

Ar fi suficient, poate, sa mentionam, intr-o ordine aleatorie, ca in Sumerul antic erau inventate : scrierea, roata, matematica, astronomia, calendarele, sistemele de irigatii, armura, carul de lupta, sabiile, barcile, harnasamentul cailor, cuiele, morile, sandalele, roata olarului, harponul, dalta, inelele, seile sau acul. Tot aici lua nastere si prima mare opera literara a umanitatii, Epopeea lui Ghilgames, descoperita in secolul al XIX-lea intre ruinele stravechiului oras Uruk, precum si prima religie politeista despre care ne-au parvenit informatii detaliate.

SCRIEREA DE LA TURDAS CEA MAI VECHE SCRIERE DIN LUME


< Pe la 5500, vechii europeni din Europa central-rasariteana au dezvoltat un sistem de scriere , cu circa doua mii de ani inaintea egiptenilor ori a sumerienilor. Totusi ,spre deosebire de aceste popoare , scrierea vechilor europeni nu servea unor scopuri economice, juridice sau administrative .Scrierea “veche europeana” era o scriere sacra , aparuta in urma unei indelungi folosiri a unor semne grafice incarcate de un simbolism particular; aparitia acestei scrieri este strins legata de cultul dezvoltat al divinitatii feminine.Aceste semne sint, in sens pur etimologic , hieroglife sau semne sacre.
Cele mai vechi descoperiri ale unor obiecte purtind semne de scriere au fost facute , cu mai mult de un secol in urma, la Turdas, un sit apartinind fazei timpurii Vinca din Transilvania. De abia un secol mai tirziu, in 1961, s-au descoperit la Tartaria( o asezare nu departe de Turdas,in judetul Alba ) trei placute de lut ars cu o scriere care a stirnit un deosebit interes .