Multi cercetatori si jurnalisti continua sa caute date concrete in ceea ce priveste un sfarsit iminent al lumii prezis de oameni cu "puteri supranaturale", cum a fost Baba Vanga.Prezicatoarea din Bulgaria, Baba Vanga, dar si presupusa "mostenitoare" a darurilor mistice sunt de cele mai multe ori o sursa pentru astfel de date cautate de jurnalisti.La sfarsitul anului 1996, cu putin timp inainte de a muri, Baba Vanga a spus ca sufletul sau se va aseza in corpul unei fetite de 10 ani. Noua Vanga nu a fost inca gasita, dar cateva femei pretind ca au in ele sufletul prezicatoarei.
Villi Getova, tot din Bulgaria, este una din candidatele la titlul de "Noua Vanga". La sfasitul secolului XX, ea a prezis ca multe tari vor fi lovite de calamitati naturale, dar si dezastre pe plan politic in perioada 2002-2004.
Unele din aceste previziuni s-au implinit: cum ar fi devastatorul tsunami din Asia, din 2004.
O alta presupusa "Vanga" locuieste in Franta. Ea se numeste Patrician Lumeau si este, ca si Vanga, oarba. Ca o stranie coincidenta, care pare sa intareasca autenticitatea spuselor sale, frantuzoaica a orbit la o luna dupa moartea babei Vanga.
Si tot atunci a inceput sa faca predictii. Ea si-a avertizat rudele sa renunte la vacanta planificata pentru Paris si la ideea de a sta intr-un hotel din oras, deoarece acolo va avea loc un accident groaznic, iar "un avion mare se va prabusi pe un hotel".Asa s-a si intamplat, caci un avion Concorde a lovit hotelul respectiv din capitala Frantei.
Cele doua presupuse urmase ale Babei Vanga au ceva in comun: amandoua au prezis ca ceva cumplit se va petrece cu Pamantul dupa anul 2011. Sa fie tsunami-ul din Japonia evenimentul la care se refereau, sau razboiul sangeros din Libia un alt semn al predictiilor lor? Sau trebuie sa ne asteptam la ceva mai rau.
Preziceri facute de Baba Vanga:
2008 - Asasinarea a patru sefi de state. Conflict in Indonezia. Acestea ar fi motivele pentru care ar urma sa inceapa Cel De-al Treilea Razboi Mondial.
2010 - Inceputul Celui De-al Treilea Razboi Mondial. Razboiul va incepe in luna noiembrie, si se va termina in octombrie 2014. Va incepe ca un razboi normal, insa va include folosirea armelor nucleare si chimice.
2011 - Din cauza "dusurilor" radioactive din Emisfera Nordica - niciun animal si nicio planta nu vor supravietui. Musulmanii vor incepe un razboi impotriva europenilor.2014 - Majoritatea oamenilor de pe Planeta va avea cancer de piele.
2018 - China va deveni noua putere mondiala.
2023 - Orbita Pamantului se va schimba usor.
2025 - Europa va fi pustiita.
2028 - Se va dezvolta o noua sursa de energie. Foametea nu va mai fi o problema.
2033 - Gheata de la Poli se va topi. Nivelul Oceanului Planetar va fi in continua crestere.
2046 - Clonarea va fi foarte accesibila.
2076 - Lumea va fi condusa din nou de comunisti.
2084 - Va avea loc renasterea naturii.
2088 - O noua boala va lovi planeta. Oamenii vor imbatrani in cateva secunde.
2097 - Aceasta boala va fi vindecata.
2100 - Soarele facut de mana omului va lumina partea intunecata a Planetei.
2111 - oamenii vor deveni roboti
2125 - Ungaria va primi semnale din afara spatiului.
2154 - Animalele devin pe jumatate oameni
2167 - O noua religie
2170 - Mare seceta
2187 - Eruptia a doi vulcani este intrerupta cu succes.
2273 - Se va naste o noua rasa.
2288 - Se va reusi sa se calatoreasca prin timp. Se vor stabili noi contacte cu extraterestrii.
2291 - Soarele se raceste.
2304 - Misterul de pe Luna a fost descoperit
2371 - Seceta mare
2480 - Pamantul va fi in intuneric.
3005 - Va fi razboi pe Marte
3797 - Nu va mai exista viata pe Terra. Insa oamenii vor reusi sa locuiasca pe alte planete din sistemul solar.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu