De unde stim ce e ciudat si ce nu?

Pe langa acesta nehotarare ce sta in firea omului (uneori ma mint ca va trece odata cu varsta), mai e si nedumerirea legata de sensul cuvantului "ciudat". La o simpla cautare, gasim: "CIUDAT, -A, ciudati, -te, adj. Care iese din comun, care socheaza (prin aspect, manifestari, evolutie etc.); curios, straniu, bizar; ciudos". Dar pe mine, cel putin, aceasta explicatie nu ma ajuta cu prea multe.Obisnuiesc sa manac fara paine, pentru un prieten acest lucru e ciudat, pentru altul e doar stupid si inutil. Mai obisnuiesc sa ma plimb singura prin parc, cu castile urlandu-mi in urechi. Pentru mama, acest lucru e ciudat, pentru tata e doar "o alta nebunie de-a adolescentilor".

Nimic nu poate fi ciudat in acceptiunea tuturor, pentru ca fiecare avem o perceptie proprie asupra lucrurilor ce ne inconjoara. Bunicul meu considera ciudate asa-numitele reviste pentru adulti (care, de fapt, sunt cumparate de pustii de 14-16 ani inca nedumeriti asupra acestui minunat viitor) doar pentru ca el le-a descoperit abia acum, la batranete.

Bunica, in schimb, considera ciudat faptul ca am 20 de ani si inca nu stiu sa gatesc decat cartofi prajiti (fireste, acesta este in conceptia ei si motivul pentru care inca nu sunt casatorita si cu 2-3 copii). Pentru profu` de mate din liceu este ciudat faptul ca am luat examenul de bacalaureat, pentru mine este doar hazard.

Din toate aceste exemple, tot nu reusesc sa inteleg cand ceva este ciudat si cand nu este. De ce faptul ca nu merg miercurea si sambata in Dumars este ciudat, cine si cand a hotarat ca este ciudat ca beau ceaiul amestecat cu lapte? Prin ce logica deducem ca ceva este ciudat doar pentru ca noi nu am face asa ceva niciodata?